Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a declanşat, în 14
mai, procedura disciplinară în cazul lui Gigi Becali, pentru o
intervenţie telefonică în cadrul unei emisiuni televizate şi pentru
comportamentul din perioada permisiunii din penitenciar, când a dat mai
multe interviuri presei, potrivit Mediafax.
Becali s-a plâns că atunci când a fost scos la muncă, la
Academia lui Gică Hagi, a fost transportat cu un autobuz şi n-a fost
lăsat să dea nici măcar perdelele la o parte.
"M-au dat afară din puşcărie, au zis că nu se
poate, m-au întrebat cu ce plec acasă şi mi-au spus că plec cu trenul.
M-au dus cu maşina cu perdele pe o străduţă dintr-o comună şi de acolo
am plecat la Bucureşti. Eu consider că mi s-a făcut o nedreptate prin
modalitatea prin care mi s-a acordat învoirea. Mi s-a spus că amânarea
pe care mi-au dat-o e cauzată de faptul că am vorbit la TV”, a declarat Gigi Becali.
Becali a fost sancţionat cu suspendarea dreptului la vizită şi cu suspendarea dreptului de a primi pachete, timp de o lună. De asemenea, acestuia i s-a interzis să mai iasă la muncă, la Academia lui Gheorghe Hagi, până în luna septembrie. Ulterior, Gigi Becali a contestat sancţiunea la judecatorul delegat din penitenciar.
Becali a avut, la mijlocul lunii mai, o permisie de 24 de ore, el declarând la revenirea în unitatea de detenţie că a fost acasă, şi-a liniştit familia că este sănătos, nu este "chelios, bătrân sau slăbit". Permisia de 24 de ore i-a fost acordată lui Gigi Becali în urma deciziei luate în luna aprilie, de comisia de specialitate a penitenciarului. Becali a fost recompensat pentru bună purtare, după ce a participat la activităţi şi a respectat regulamentul, potrivit unor surse din ANP.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu