Fata de saptamana trecuta, cand vestul tarii se topea la 35 de grade, scaderea termica a fost atat de brusca incat i-a dat peste cap pe meteo-sensibili. Chiar si cei care nu s-au plans de dureri de cap sau de oase au fost nevoiti sa revina de la tricouri si pantaloni scurti, la pardesie si pulovere.
De o saptamana, oscilam intre dupa amieze fierbinti la piscina si grindina cat oul de porumbel.
"Groaznic. Fata de ieri e frig. Nu-mi place, nu e vara si sunt prea bruste schimbarile", spun oamenii.
Martea trecuta, vremea era caniculara, cu maxime de 35-36 de grade. Luni, la jumatatea lui iunie, avem temperaturi de inceput de Martisor.
Acum o saptamana, Capitala era incinsa la 33 de grade. Bucurestenii, imbracati in maiouri si pantaloni scurti, priveau sugestiv spre fantanile arteziene, ravnind la o baie racoritoare. Acum avem cu 14 grade mai putin, adica 19. E clar ca trecatorii au scotocit in dulapuri si au luat din nou trenciurile, iar jocurile apei accentueaza senzatia de frig.
Ce sa mai zicem ca tremuram, tremuram, doamna. Nu vedeti ca timpul s-a schimbat, ca si oamenii", au spus locuitorii Bucurestiului.
Si nici nu-i de mirare ca defilam cu fesuri, glugi si paltoane - e cea mai rece zi de 16 iunie din ultimii 50 de ani.
Aceasta patrundere de aer mai rece conduce la temperaturi cu 1-2-3 grade mai scazute decat valorile cele mai scazute inregistrate vreodata de cand se fac observatii meteorologice: 16 grade pentru Targoviste este recordul: 14 avem la aceasta ora", a dezvaluit meteorologul Veronica Dima.
Iar zgarcenia gradelor din termometru incepe sa-i afecteze pe multi.
La schimbarile bruste de temperatura, evident ca toate afectiunile reumatice se rascolesc. Cele articulare, spondiloza isi face de cap. E posibil sa se manifeste si la cei sanatosi. Poate putin mai depresivi, poate dorm mai prost", a spus si dr. Doina Nistor, medic de familie.
Stresul asupra organismului continua cateva zile. Pana vineri, vremea va fi ploioasa, rece si instabila. Cei mai afectati pot fi varstnicii, in special cardiacii.
Sursa: protv.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu