Featured Post 6

6/20/2015

Cum să tratezi și să previi o arsură solară

Să mergi la plajă fără să aplici protecție solară nu pare o idee atât de proastă până nu te alegi cu arsuri solare. Toate am făcut această greșeală măcar o dată, însă nu ar trebui să faci un obicei din asta – poate fi periculos pentru pielea ta. Dacă totuși ți s-a întâmplat, iată cum poți trata arsurile solare și cum poți preveni reapariția lor!


Ameliorează durerea
Pielea arsă este inflamată, iar cel mai bun remediu este o compresă rece. Dacă arsura se întinde pe o suprafață mai mare, cea mai bună variantă este un duș rece, imediat ce observi problema. Dacă ești încă expusă la soare, mergi undeva la umbră și tapotează zona înroșită cu un cub de gheață.
Ia o pastilă
O altă metodă de a reduce durerea este administrarea unei pastile ce conține ibuprofen, cât mai repede de la observarea arsurii.
Răcește loțiunile
Pentru ca loțiunile ce trebuie aplicate după plajă să fie mai eficiente, ține-le la frigider câteva ore înainte să le aplici. De asemenea, orientează-te după produse ce conțin aloe vera.
Hidratează-te
Trebuie să urmezi doi pași pentru a fi sigură că ești hidratată: consumă cât mai multe lichide pentru a recupera apa pierdută în urma arsurii și aplică o cremă hidratantă de două ori pe zi pentru a preveni descuamarea și decoloarea pielii. Ferește-te de formulele care conțin parfum.
Fă o pauză de la folosirea produselor anti-îmbătrânire
Folosirea lor poate provoca iritații. Așteaptă până ce arsurile sunt vindecate.
Protejează-te pe viitor
Protecția solară se fixează în straturile pielii, așa că dacă o vei folosi cu câteva săptămâni înainte de plajă, vei fi mai puțin predispusă la arsuri. Când ești direct expusă la soare, aplică un produs cu un factor de protecție solară cu SPF 50 sau chiar mai mare. Reaplică-l odată la două-trei ore sau după ce ai transpirat sau ai intrat în apă.

Alege ochelarii potriviți
Ramele de metal reflectă lumina pe obrajii tăi, astfel că te poți alege cu arsuri. Poartă rame de plastic la plajă și reaplică loțiunea de protecție pe obraji de fiecare dată când transpiri. Alte zone care necesită o aplicare mai frecventă a protecției solare sunt pieptul, petele provocate de soare, pomeții și nasul. 
Aplică protecția peste tot
Ai grijă să nu ratezi zonele cele mai neglijate: în jurul nărilor, deasupra buzei superioare, pe axile și pe laba piciorului. Ia în considerare faptul că loțiunile spray nu acoperă la fel de bine precum cele cremă. 
Nu subestima importanța protecției solare
Soarele este responsabil pentru 90% dintre riduri și linii fine, iar cancerul de piele este cea mai comună formă de cancer. Așadar, nu neglija niciodată aplicarea protecției solare.


Sursa: glamour.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu