Când oamenii se satură de ceea ce au, încep să fie nemulțumiți. Și să
ceară, și să se roage. Probabil așa au apărut vinetele pe lume.
Creatorul o fi fost obligat de fetele vegetariene, din ce în ce mai
multe, și de băieții care vând legume în Obor să vină cu ceva nou pe
piață: Doamne, noi ce mai mâncăm, Doamne, că nu se poate duce o viață
normal doar cu roșii și dovlecei, nu mai avem idei de poze și ne scade
numărul de like-uri pe facebook.
Sau: Doamne, noi ce facem că ne cam scad vânzările? Câți morcovi să vinzi ca să duci o viață decentă?, strigau în cor vânzătorii de prin piețe. Și atunci El, cel care pune gusturi în lume, speriat fiind și de chinezi care inventau tot cu o viteză amețitoare, a spus: gata, e momentul să dăm lumii vinetele, că tare aș mai mânca și eu o salată cu vinete, d-aia cu ceapă, cum făcea bunica mea, acum o infinitate de ani. Și a apărut vinăta pe lume, despre care putem spune că are o relație specială cu divinitatea. Sau să rămânem în poveste, cu diVÂNĂTAtea.
Așa a apărut pe lume, iar acum și în piețe. Se întâmplă să vrei să mergi la piață să iei diverse, dar să te întorci invariabil și cu vinete în sacoșă. N-ai cum să scapi când le vezi atât de frumos așezate pe tarabe și atât de ieftine. Ceri vreo cinci, chiar șapte sau opt, bucăți și le coci. Aici, istoria va consemna că cele mai bune vinete sunt cele coapte pe grătar cu lemne. Dar cum nu găsești lemne atunci când te pălește foamea, încerci să te adaptezi și le pui frumos în bucătărie, pe flacăra deschisă a aragazului, cu toate geamurile deschise, și le coci. Sau în cuptor, dacă vrei liniște în casă. Le coci, le scoți din coajă și le lași la scurs. Am observant că dacă lași câteva fire din coaja arsă, prin pulpă, obții și mai intens gustul de fum, cel care le-a făcut celebre pe vinete.
După ce s-au scurs, te scarpini în cap și te gândești cum să faci ceva bun din ele, că parcă a adus o colegă zilele trecute vinete la birou, dar erau prea uleioase, sau miroseau prea mult a ceapă. Și atunci, iată, o idee. Fie că le coci pe flacără deschisă, fie că le coci în cuptor, e bine. Din patru vinete potrivite iese o salată decentă. Iei și o ceapă roșie, de mărime potrivită, pe care o învelești într-o folie de aluminiu și pe care fie o pui pe flacără, lângă vinete, fie o bagi alături de ele în cuptor. Vinetele se vor face mai repede și cât timp de ocupi de curățatul sau de scursul lor, ceapa va fi numai bună. Trebuie să fie moale, coaptă până la ultima cămașa. Pui vinetele pe un fund de lemn și le iei la bătaie cu o lingură. Tot de lemn. Le bați și le învârți pe toate felurile până obții o pasta. Pe care o pui într-un bol adânc și începi să le amesteci bine cu aceiași lingură. Și de aici te poți juca.
Torni ușor ulei de floarea soarelui (uleiul de măsline extravirgin este prea puternic, prea aromat, pentru pielea sensibilă a vinetelor) și amesteci cu forță. Ai grijă să nu le tai, să nu se înece în ulei, n-am vrea asta și ar fi mare păcat. Când le vezi umflate și un puc schimbate la culoare, știi că e momentul să te oprești. Iei ceapa coaptă, o cureți de coajă, o pui pe un tocător și te apuci s-o mărunțești cu un cuțit. O mărunțești bine și o pui în salată. Potrivești de sare și de piper, storci puțină zeamă de lămâie și pui totul la frigider, minimum o oră, ca să se împrietenească. În timpul ăsta, coci vreo două roșii în cuptor. Le coci simplu, tăiate pe din patru, date cu sare mare, piper și un strop de ulei. Scoți salata din frigider, tai felii de pâine, pui vinetele, apoi roșiile coapte iar la final ceva pătrunjel proaspăt. Le vei devora cu plăcere și vei fi superior colegei tale de birou, pentru că vinetele tale au gust asurzitor și nici măcar a ceapă nu duhnesc. Bun!
Sau mai faci altfel: după ce le coci și le scurgi, le pui în bol. La pulpa celor patru vinete, adaugi două linguri de tahini (e pasta aia din susan, care e baza tuturor humusurilor din lumea asta, care se găsește cam prin toate supermarketurile și care a devenit cumva un produs tradițional) și începi să le amesteci. Tahini e uleios, deci se vor umfla. Dacă e nevoie, mai pui și puțin ulei. Razi doi căței de usturoi, pui sare și piper după gust, o linguriță cu coajă de lămâie rasă, zeama de la o jumătate din ea, un vârf de linguriță cu praf de coriandru, un vârf de linguriță cu chimen măcinat și gata. Amesteci totul bine și întinzi pe felii de pâine. La final, torni de sus, ceva strop de iaurt grecesc. Divin, cum spuneam mai sus. Divin, și nu știi când au dispărut din farfurie.
Sau: tai vinetele rondele. Le dai cu sare mare și piper, le ungi cu puțin ulei și le pui pe un grill bine încins. Dacă auzi că sfârâie, e bine. Le faci linii frumoase și pe o parte și pe alta, le scoți pe un platou cât sunt încă fierbinți, presari ceva brânză de oaie, brânză de anul ăsta, pe care o vând cu succes sibienii prin piețe, mai rupi câteva frunze de mentă verde, le presari și p-astea, un strop sau doi de ulei de măsline, piper proaspăt ras din belșug și gata, îți pui un pahar cu vin roșu, ai gura plină de arome și te uiți în sus, cu ochii, mulțumind divânătații.
Sursa: oanacuzino
Sau: Doamne, noi ce facem că ne cam scad vânzările? Câți morcovi să vinzi ca să duci o viață decentă?, strigau în cor vânzătorii de prin piețe. Și atunci El, cel care pune gusturi în lume, speriat fiind și de chinezi care inventau tot cu o viteză amețitoare, a spus: gata, e momentul să dăm lumii vinetele, că tare aș mai mânca și eu o salată cu vinete, d-aia cu ceapă, cum făcea bunica mea, acum o infinitate de ani. Și a apărut vinăta pe lume, despre care putem spune că are o relație specială cu divinitatea. Sau să rămânem în poveste, cu diVÂNĂTAtea.
Așa a apărut pe lume, iar acum și în piețe. Se întâmplă să vrei să mergi la piață să iei diverse, dar să te întorci invariabil și cu vinete în sacoșă. N-ai cum să scapi când le vezi atât de frumos așezate pe tarabe și atât de ieftine. Ceri vreo cinci, chiar șapte sau opt, bucăți și le coci. Aici, istoria va consemna că cele mai bune vinete sunt cele coapte pe grătar cu lemne. Dar cum nu găsești lemne atunci când te pălește foamea, încerci să te adaptezi și le pui frumos în bucătărie, pe flacăra deschisă a aragazului, cu toate geamurile deschise, și le coci. Sau în cuptor, dacă vrei liniște în casă. Le coci, le scoți din coajă și le lași la scurs. Am observant că dacă lași câteva fire din coaja arsă, prin pulpă, obții și mai intens gustul de fum, cel care le-a făcut celebre pe vinete.
După ce s-au scurs, te scarpini în cap și te gândești cum să faci ceva bun din ele, că parcă a adus o colegă zilele trecute vinete la birou, dar erau prea uleioase, sau miroseau prea mult a ceapă. Și atunci, iată, o idee. Fie că le coci pe flacără deschisă, fie că le coci în cuptor, e bine. Din patru vinete potrivite iese o salată decentă. Iei și o ceapă roșie, de mărime potrivită, pe care o învelești într-o folie de aluminiu și pe care fie o pui pe flacără, lângă vinete, fie o bagi alături de ele în cuptor. Vinetele se vor face mai repede și cât timp de ocupi de curățatul sau de scursul lor, ceapa va fi numai bună. Trebuie să fie moale, coaptă până la ultima cămașa. Pui vinetele pe un fund de lemn și le iei la bătaie cu o lingură. Tot de lemn. Le bați și le învârți pe toate felurile până obții o pasta. Pe care o pui într-un bol adânc și începi să le amesteci bine cu aceiași lingură. Și de aici te poți juca.
Torni ușor ulei de floarea soarelui (uleiul de măsline extravirgin este prea puternic, prea aromat, pentru pielea sensibilă a vinetelor) și amesteci cu forță. Ai grijă să nu le tai, să nu se înece în ulei, n-am vrea asta și ar fi mare păcat. Când le vezi umflate și un puc schimbate la culoare, știi că e momentul să te oprești. Iei ceapa coaptă, o cureți de coajă, o pui pe un tocător și te apuci s-o mărunțești cu un cuțit. O mărunțești bine și o pui în salată. Potrivești de sare și de piper, storci puțină zeamă de lămâie și pui totul la frigider, minimum o oră, ca să se împrietenească. În timpul ăsta, coci vreo două roșii în cuptor. Le coci simplu, tăiate pe din patru, date cu sare mare, piper și un strop de ulei. Scoți salata din frigider, tai felii de pâine, pui vinetele, apoi roșiile coapte iar la final ceva pătrunjel proaspăt. Le vei devora cu plăcere și vei fi superior colegei tale de birou, pentru că vinetele tale au gust asurzitor și nici măcar a ceapă nu duhnesc. Bun!
Sau mai faci altfel: după ce le coci și le scurgi, le pui în bol. La pulpa celor patru vinete, adaugi două linguri de tahini (e pasta aia din susan, care e baza tuturor humusurilor din lumea asta, care se găsește cam prin toate supermarketurile și care a devenit cumva un produs tradițional) și începi să le amesteci. Tahini e uleios, deci se vor umfla. Dacă e nevoie, mai pui și puțin ulei. Razi doi căței de usturoi, pui sare și piper după gust, o linguriță cu coajă de lămâie rasă, zeama de la o jumătate din ea, un vârf de linguriță cu praf de coriandru, un vârf de linguriță cu chimen măcinat și gata. Amesteci totul bine și întinzi pe felii de pâine. La final, torni de sus, ceva strop de iaurt grecesc. Divin, cum spuneam mai sus. Divin, și nu știi când au dispărut din farfurie.
Sau: tai vinetele rondele. Le dai cu sare mare și piper, le ungi cu puțin ulei și le pui pe un grill bine încins. Dacă auzi că sfârâie, e bine. Le faci linii frumoase și pe o parte și pe alta, le scoți pe un platou cât sunt încă fierbinți, presari ceva brânză de oaie, brânză de anul ăsta, pe care o vând cu succes sibienii prin piețe, mai rupi câteva frunze de mentă verde, le presari și p-astea, un strop sau doi de ulei de măsline, piper proaspăt ras din belșug și gata, îți pui un pahar cu vin roșu, ai gura plină de arome și te uiți în sus, cu ochii, mulțumind divânătații.
Sursa: oanacuzino
