Featured Post 6

1/26/2015

VEI FI UIMIT! Secretul neştiut despre banalii ARDEI COPŢI!

Se apropie sezonul gustoșilor ardei grași. Știm că sunt sănătoși dar nu cunoaștem toate avantajele acestor legume asupra organismului nostru. Aceștia conțin de la vitamine, la antioxidanţi şi minerale, nutrienţi extrem de benefici în buna funcţionare organismului.
Ardeiul roşu este mai sănătos decât cel verde, cu o cantitate de vitamine A şi C de două ori mai mare. Conform unui studiu, chinezii, care consumă mari cantităţi de ardei, şi mai ales ardei iuţi, au cu 27% mai puţine şanse de a face cancer pulmonar, şi asta în condiţiile în care sânt printre cei mai mari fumători din lume.



Mai mult, ardeiul este considerat ca făcând parte din alimentele care întârzie procesul de îmbătrânire a organismului, datorită carotenului şi a vitaminelor C şi E. Aceste elemente au proprietăţi antioxidante, deci împiedică îmbătrânirea prematură a celulelor şi ţesuturilor, previn apariţia tumorilor şi afecţiunilor cardiovasculare.

Ardeii copţi sunt o minune pentru cei care au un stomac sensibil pentru că sunt foarte ușor de digerat. De asemenea, aceștia sunt de preferat, deoarece ei nu pierd decât o cantitate mică din elementele nutritive.

Sursa:  observator.tv

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu