Featured Post 6

6/29/2015

Cum sa arati bine fara machiaj!

Deși este un paradox faptul că acest lucru că vine din partea unui makeup artist, nu pot contesta eficaciatea unor etape importante ale menținerii unui tonus al tenului demn de invidiat. Practic, pe acest fundament construiesc machiajul.
Dar ce variante aveți pentru situația în care vă treziți târziu și sunteți în mare grabă?
Probabil că vă ascundeți în spatele unor ochelari de soare. Însă atunci când ajungeți la birou, această variantă nu mai reprezintă o soluție.
Se presupune că dacă ați întârziat ați și dormit mai mult, iar în concluzie nici cearcănele nu mai sunt atât de vizibile.



Folosiți protecție solară?
Recent s-a demonstrat că este cel mai eficient antiageing din toate timpurile. Tenul fiind protejat, nici petele, nici ridurile și nici alunițele nu mai apar pe față. Având deja un ten curat, grație folosirii zilnice și indiferent de sezon a cremei cu protecție solară, lucrurile se simplifică.
Folosiți scrubul?
De cele mai multe ori, un scrub netezește atât de frumos tenul, încât dacă doar ai aplicat o emulsie după, nici nu mai vrei să irosești fond de ten. Pentru a obține acest efect, trebuie să menți o constanță a aplicărilor, respectiv de două ori pe săptămână. Granulele abrazive sunt pe dimensiuni, în funcție de tipul de ten și zona unde se aplică. De exemplu, pentru față întodeauna vor fi mai fine față de scrub-ul pentru corp.
Buze hidratate?
Balsamul de buze aplicat conștiincios de câteva ori pe zi asigură un aspect sănătos al buzelor prin prevenirea cojițelor uscate specifice sezonului rece. 
Vă pensați cum trebuie?
Sprâncene îngrijite și corect pensate subliniază armonia trăsăturilor feței.



Sursa:  oanacuzino.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu